Un obiect venit din afara sistemului nostru solar se îndreaptă cu viteză către soare. Ce poate fi A11pl3Z

Un obiect care pare să vină din afara sistemului solar a fost reperat gonind către Soare, caz în care, dacă provenienţa îi este confirmată, ar fi al treilea vizitator interstelar detectat vreodată de către omenire, anunţă miercuri ESA.

Denumit A11pl3Z, obiectul misterios nu prezintă niciun risc de coliziune cu Terra, conform declarațiilor făcute de Richard Moissl, însărcinatul cu apărarea planetară al ESA. „El va zbura profund în Sistemul Solar, trecând imediat pe lângă orbita lui Marte”, anunţă acesta.

Viteza extraordinară sugerează originea interstelară

Astronomii sunt în continuare pe cale să-şi precizeze calculele, însă viteza obiectului pare să depăşească 60 de kilometri pe secundă – adică peste 200.000 de kilometri pe oră. Această viteză extremă înseamnă că nu este legat de orbita Soarelui, spre deosebire de cometele şi asteroizii care provin toţi din interiorul Sistemului Solar.

Traiectoria sa „arată că nu este pe orbită în jurul Soarelui, ci vine din spaţiul interstelar şi se va întoarce în acesta. Nu suntem siguri 100% pentru moment, dar orice alt rezultat ar fi o surpriză, potrivit lui Moissl.

Proiectul ATLAS de supravegheare a asteroizilor, finanţat de către Agenţia Naţională americană Spaţială (NASA), cu sediul în Hawaii, a descoperit obiectul marţi, a scris astronomul american David Rankin pe reţeaua de socializare Bluesky. Astronomi profesionişti şi amatori din întreaga lume au căutat apoi în datele înregistrate de către telescoape, reconstituindu-i traiectoria până la 14 iunie.

Citește și

Planete sistem solar

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

O confirmare oficială a caracteristicilor acestuia este aşteptată din partea Centrului Planetelor Minore al Uniunii Astronomice Internaţionale, care a înregistrat peste 100 de observări ale obiectului de către astronomi.

Caracteristicile fizice și vizibilitatea

Mărimea obiectului este estimată în prezent la un diametru de 10-20 de kilometri. Însă ar putea să fie mai mic, dacă este alcătuit din gheaţă, care reflectă lumina mai puternic. „El va străluci tot mai puternic pe măsură ce se apropie de Soare, până la sfârşitul lui octombrie, şi va fi şi mai vizibil (cu telescopul) până anul viitor”, a declarat Moissl.

Nu este primul asemenea obiect

În cazul în care natura sa este confirmată în mod oficial, va fi cel de-al treilea obiect observat vreodată care provine din spaţiul interstelar. Primul – Oumuamua – a fost detectat în 2017. El era atât de straniu, încât un om de ştiinţă renumit a sfârşit prin a se convinge că era vorba despre o navă extraterestră. Teoria acestuia a fost între timp dezminţită prin cercetări suplimentare. Al doilea bolid interstelar – 2I/Borisov – a fost detectat în 2019.

A11pl3Z pare „să se deplaseze mult mai rapid decât primele două obiecte extrasolare care au fost descoperite”, a declarat AFP Mark Norris, astronom de la Universitatea britanică Central Lancashire. Obiectul se află în prezent la aproximativ aceeaşi distanţă faţă de Terra cu Jupiter, potrivit acestuia.

Articol recomandat de sport.ro


GALERIE FOTO Prețul rochiei Kirei Hagi a ieșit la iveală! Fiica „Regelui” a purtat o creație de lux


GALERIE FOTO Prețul rochiei Kirei Hagi a ieșit la iveală! Fiica „Regelui” a purtat o creație de lux