Cauza exploziei din blocul din Timișoara, care a băgat un bărbat în spital și a panicat zeci de locatari. „Nu este gaz”

Cauza exploziei din blocul din Timișoara, care a băgat un bărbat în spital și a panicat zeci de locatari. „Nu este gaz”

O explozie puternică, urmată de incendiu, a zguduit sâmbătă la prânz un cartier din Timișoara. Deflagrația s-a produs la parterul unui bloc. 40 de oameni au ieșit, îngroziţi, din locuinţe.

Un bărbat de 27 de ani, chiriaș în apartamentul distrus de flăcări, a ajuns la spital în stare gravă.

Forțele de intervenție au ajuns rapid la fața locului. În locuința de la parter, pompierii au găsit în bucătărie o butelie. Apartamentul nu este racordat la gaze. Echipe speciale, sosite de urgență, au făcut măsurători, însă nu s-au înregistrat valori peste limitele normale.

„Nu, nu este, nu este gaz, aicea, dincolo celalalte sunt legate, aicea sunt doar butelii” spuneau salvatorii.

Zeci de locatari au ieșit panicați din case.

Citește și

turn nuclear

Femeie: „Dintr-o dată am auzit o bubuitură, o sărit cioburile de la geam, după aia o flacără şi un fum negru.”

„O bubuitură, în momentul când am vrut să închid geamul am auzit bubuitura, fum şi o femeie ţipând” relatează o locatară din zonă.

Bărbatul în apartamentul căruia s-a produs deflagraţia stă acolo cu chirie.

Edi Cotârță, locțiitor comandant Detașamentul 1 Pompieri Timișoara: „O victimă de sex masculin, cu arsuri de gradul unu şi doi, pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului, transportat la spital conştient şi cooperant.”

Potrivit celor de la ISU, în încăpere ar fi avut loc o acumulare de gaze. Victima le-ar fi declarat că explozia a avut loc după ce ar fi vrut să-și aprindă o țigara.

Reporter: Vincențiu Lupeș

Articol recomandat de sport.ro


GALERIE FOTO Superba Sorana Cîrstea poate câștiga o avere după ce a pierdut la Hong Kong


GALERIE FOTO Superba Sorana Cîrstea poate câștiga o avere după ce a pierdut la Hong Kong