Reţeaua LinkedIn va folosi datele publice ale utilizatorilor din Uniunea Europeană şi din alte regiuni pentru a antrena modelele sale de inteligenţă artificială generativă, potrivit unui anunţ publicat pe blogul companiei.
Într-un text publicat în urmă cu câteva săptămâni, compania cu sediul în California a indicat că, începând cu 3 noiembrie, va utiliza anumite date ale abonaţilor săi, precum elementele din profilul lor, postările şi articolele, răspunsurile şi CV-urile înregistrate în cadrul candidaturilor, pentru a „alimenta inteligenţa artificială generativă”.
Achiziţionat de Microsoft în 2016, LinkedIn, care are un miliard de utilizatori, foloseşte în special modele de AI generativă furnizate de serviciile Azure OpenAI ale proprietarului său.
Mesajele private şi „datele referitoare la salarii” nu sunt afectate, a precizat grupul. Deţinătorii unui cont pot dezactiva această utilizare în opţiunile de confidenţialitate a datelor de pe site.
LinkedIn precizează, de asemenea, că minorii nu vor fi afectaţi, chiar dacă preferinţa lor apare activată.
Cum puteți dezactiva opțiunea
Deja implementată în Statele Unite, această nouă politică este, de asemenea, implementată luni în Marea Britanie, Elveţia, Canada şi Hong Kong.
De la sfârşitul lunii mai, gigantul american Meta (Facebook, Instagram) utilizează, de asemenea, conţinutul public al utilizatorilor săi pentru a antrena modelele sale de inteligenţă artificială generativă, cu excepţia cazului în care aceştia au completat un formular de refuz.
Ca să dezactivați preferința activată automat de LinkedIn: Accesați LinkedIn > Setări și confidențialitate > Confidențialitatea datelor > „Date pentru îmbunătățirea IA generative”. Comutați opțiunea pe „Dezactivat” dacă nu doriți ca datele dvs. să fie utilizate pentru modelele de antrenare IA ale LinkedIn.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: News.ro
Etichete:
Dată publicare:
03-11-2025 16:27
Articol recomandat de sport.ro

