CTP: „Georgescu spune că el este Lupul – cel care sfâșie Mielul. Lupul lui Dumnezeu!”

CTP: „Georgescu spune că el este Lupul – cel care sfâșie Mielul. Lupul lui Dumnezeu!”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu critică mesajele lui Călin Georgescu, care se prezintă drept „trimisul lui Dumnezeu” și se autointitulează „Lupul” care sfâșie „Mielul”.

„Scriu acest text în primul rând pentru credincioșii ortodocși din România. Pentru cei care cred sincer în cuvântul lui Dumnezeu […] Apărând tot timpul cu o icoană în fundal, Georgescu se prezintă ca trimisul lui Dumnezeu în România. Românii sunt poporul ales și el este Mesia. Cu ajutorul lui Dumnezeu, rezolvă toate problemele economice, bugetare, sociale, de politică externă și de apărare ale țării. Dar ce spune ieri omul lui Dumnezeu, anunțând că nu susține pe nimeni și că boicotează alegerile pentru Primăria Capitalei? Nici mai mult, nici mai puțin decât că el este un lup și lupii nu se vând pentru un os mai mare”, scrie jurnalistul pe pagina de Facebook.

Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu a anunțat că refuză să susțină vreun candidat la Primăria Capitalei. El a fost întrebat de jurnaliști ce părere are despre organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei în 7 decembrie, fostul candidat a declarat că totul este ”o farsă”, după ce alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate. Este al doilea mesaj al lui Georgescu pentru susținătorii săi, cărora le cere să boicoteze alegerile pentru Primăria Capitalei.

„Care este însă animalul ce îl întruchipează pe Iisus, fiul lui Dumnezeu, înomenit pe Pământ? Știe orice credincios, Mielul! Mielul sacrificat pentru răscumpărarea păcatelor oamenilor. Georgescu spune că el este Lupul – cel care sfâșie Mielul. Lupul lui Dumnezeu! Prădătorul nemilos, acționând în haită, este alăturat lui Dumnezeu. Aș vrea să știu cum explică asta un preot român care a îndemnat la votarea lui Georgescu fie pe față, fie prin dos. Aș vrea să știu cum explică asta un creștin-ortodox votant Georgescu”, a mai adăugat Cristian Tudor Popescu. 

Citește și

calin georgescu protest

Articol recomandat de sport.ro


Decizia luată de Dan Șucu: o nouă echipă pentru patronul de la Rapid și Genoa


Decizia luată de Dan Șucu: o nouă echipă pentru patronul de la Rapid și Genoa