Donald Trump spune că se va „ocupa” de New York după victoria lui Mamdani

Donald Trump spune că se va „ocupa” de New York după victoria lui Mamdani

Donald Trump a declarat miercuri că se va „ocupa” de New York după ce socialistul Zohran Mamdani a câştigat alegerile pentru funcţia de primar, o victorie despre care preşedintele SUA a spus că subminează “suveranitatea” ţării, relatează AFP.

„Am pierdut puţină suveranitate aseară la New York, dar ne vom ocupa, nu vă faceţi griji”, a declarat miliardarul în vârstă de 79 de ani la o conferinţă economică de la Miami, în Florida.

El ameninţase că va reduce finanţarea federală către New York dacă democratul de origine indiană, în vârstă de 34 de ani, primul musulman ales primar al celui mai mare oraş din Statele Unite, ar câştiga scrutinul

Mesajul lui Zohran Mamdani pentru Donald Trump 

Victorie majoră pentru democraţi, la alegerile organizate marți peste Ocean. La New York, Zohran Mamdani a câştigat primăria cu peste 50% dintre voturi și devine astfel primul primar musulman din istoria oraşului.

Democraţii au câştigat şi posturile de guvernator în statele Virginia şi New Jersey. În premieră, două femei vor conduce aceste state – Abigail Spanberger şi Mikie Sherrill.

Citește și

Donald Trump și Xi Jinping

Zohran Mamdani – american născut în Uganda, cu origini indiene și democrat cu politici socialiste – a câştigat peste 50% în alegerile pentru primăria New York-ului și devine astfel primul primar musulman din istoria oraşului.

Zohran Mamdani, primarul ales al New York-ului: „În acest moment de beznă politică, New York-ul va fi lumina. Aici, credem în a-i apăra pe cei pe care îi iubim. New York va rămâne un oraș al imigranților, un oraș construit de imigranți, susținut de imigranți. Și, începând din această seară, condus de un imigrant.”

Mamdani a câștigat cu un mesaj solid despre justiție socială și reducerea costurilor de trai într-unul dintre cele mai scumpe orașe ale lumii. A reușit să se facă auzit cu sprijinul a peste 100.000 de voluntari care au dus o uriașă campanie în metropolă și care au bătut la peste 3 milioane de uși. În discursul său, viitorul primar al New York-ului i-a transmis un mesaj și președintelui Trump, care l-a amenințat că-i va tăia fondurile federale.

Zohran Mamdani, primarul ales al New York-ului: „Dacă există o modalitate de a înspăimânta un despot, este aceea de a desființa chiar condițiile care i-au permis să acumuleze putere. Așa că, Donald Trump, cum știu că te uiți, am patru cuvinte pentru tine: dă volumul mai tare.”

Articol recomandat de sport.ro


GALERIE FOTO Sabalenka a rupt tăcerea: ”Am mers prea departe”


GALERIE FOTO Sabalenka a rupt tăcerea: ”Am mers prea departe”